Scurt Istoric


	Istoria veche a pompierilor din tara noastra nu a ajuns sa fie pe deplin elucidata pana in prezent. Se stie insa ca in orasele si satele noastre au existat forme organizate de lupta contra incendiilor, si care erau constituite din meseriasi. Nevoile concrete si presante de asigurare a unei eficiente a activitatii de stingere a incendiilor care deveneau tot mai devastatoare, au determinat autoritatile sa caute noi forme organizatorice. Un prim pas a fost infiintarea serviciilor de „tulubangii”. Primele companii de pompieri militari au fost infiintate mai intai la 15 mai 1835 la Iasi, cu un efectiv de 3 ofiteri, 9 subofiteri, 2 tobosari, 90 de soldati pompieri si un fierar şi la Bucuresti, la 13 mai 1845, cu un efectiv de 7 ofiteri, 23 subofiteri, si 256 soldati. Acest sistem de organizare se extinde treptat si in alte orase, cu precadere in resedintele de judet, aceste servicii publice numindu-se „comenzi de foc”. Desfasurarea evenimentelor din vara si toamna anului 1848 au reliefat hotararea maselor populare de a lupta pentru democratizarea societatii, pentru libertati si drepturi politice, economice si civile, dorinta lor de a pune capat tutelei straine si castigarii independentei statale. Fortele conservatoare, ostile innoirii revolutionare, au apelat si acum la sprijin strain, cerand ajutor la Poarta otomana pentru a veni cu armata „sa apere si sa pazeasca ordinea legala”. Asa se face ca la 13 Septembrie 1848 intra in Capitala, pe trei coloane, trupele turcesti comandate de Fuad-pasa. Coloana a treia, comandata de Kerim-pasa, a coborat catre cazarma din Delul Spirii unde trebuia sa fie incartiruita. In cazarma erau in acel moment 750 de militari din Regimentele 1 si 2 de infanterie. Acestora trebua sa li se alature compania de pompieri comandata de capitanul Pavel Zaganescu, ca impreuna, sa dea onorul trupelor otomane. La sosirea in Delul Spirii detasamentul de pompieri a luat contact cu coloana otomana aflata in fata cazarmii. Pompierii au trebuit sa-si faca loc printre trupele turcesti stationate pe calea de acces. Randurile din fata mai aveau cativa pasi pana la poarta cazarmii, cand, inapoia coloanei pompierilor, s-a produs o busculada. Sublocotonetul Dinca Balsan a slobozit glontul pustii care a dezlantuit lupta. Raspunsul din partea turcilor a fost prompt si din doua tunuri au pornit salvele ce au provocat grele pierderi pompierilor. Zaganescu a ordonat ocuparea tunurilor pe care ostasii sai le-au cucerit, apoi le-au intors contra trupei otomane. Munitia s-a terminat si a trebuit sa fie abandonate tunurile. Pompierii s-au retras in santul dinaintea cazarmii de unde au continuat lupta inca mult timp. Coplesiti numeric si sub tirul artileriei otomane, militarii romani din cazarma si pompierii au trebuit sa se retraga. In urma sangeroasei inclestari au cazut 200 de soldati otomani si 80-100 din randul ostasilor nostri, intre acestia si ofoterii de pompieri, locotenent Danescu si sublocotenent Starostescu. Ca urmare a acestui episod de demnitate militara si nationala, o serie de ofiteri au fost scosi „din slujba”, exilati si candamnati, iar o parte atrupei pompierilor s-a refugiat in tabara generalului Magheru, peste Olt, in speranta continuarii luptei. Semnificatiile zilei de 13 Septembrie sunt multiple. In primul rand, ea vorbeste de curajul, darzenia spiritul de sacrificiu ale ostasilor pompieri, de atasamentul lor fata de cauza revolutiei, de demnitatea ostasului raman care a dat piept cu un dusman coplesitor, venit sa „impuna tarii legi si lanturi”.
Copyright Croitoriu Florin Dan @ 2001

banerprincipal01.gif (7361 bytes)

           Istoria veche a pompierilor din tara noastra nu a ajuns sa fie pe deplin elucidata pana in prezent. Se stie insa ca in orasele si satele noastre au existat forme organizate de lupta contra incendiilor, si care erau constituite din meseriasi. Nevoile concrete si presante de asigurare a unei eficiente a activitatii de stingere a incendiilor care deveneau tot mai devastatoare, au determinat autoritatile sa caute noi forme organizatorice. Un prim pas a fost infiintarea serviciilor de „tulubangii”.
            Primele companii de pompieri militari au fost infiintate mai intai la 15 mai 1835 la Iasi, cu un efectiv de 3 ofiteri, 9 subofiteri, 2 tobosari, 90 de soldati pompieri si un fierar şi la Bucuresti, la 13 mai 1845, cu un efectiv de 7 ofiteri, 23 subofiteri, si 256 soldati. Acest sistem de organizare se extinde treptat si in alte orase, cu precadere in resedintele de judet, aceste servicii publice numindu-se „comenzi de foc”.
           Desfasurarea evenimentelor din vara si toamna anului 1848 au reliefat hotararea maselor populare de a lupta pentru democratizarea societatii, pentru libertati si drepturi politice, economice si civile, dorinta lor de a pune capat tutelei straine si castigarii independentei statale.
Fortele conservatoare, ostile innoirii revolutionare, au apelat si acum la sprijin strain, cerand ajutor la Poarta otomana pentru a veni cu armata „sa apere si sa pazeasca ordinea legala”. Asa se face ca la 13 Septembrie 1848 intra in Capitala, pe trei coloane, trupele turcesti comandate de Fuad-pasa. Coloana a treia, comandata de Kerim-pasa, a coborat catre cazarma din Delul Spirii unde trebuia sa fie incartiruita. In cazarma erau in acel moment 750 de militari din Regimentele 1 si 2 de infanterie. Acestora trebua sa li se alature compania de pompieri comandata de capitanul Pavel Zaganescu, ca impreuna, sa dea onorul trupelor otomane.
            La sosirea in Delul Spirii detasamentul de pompieri a luat contact cu coloana otomana aflata in fata cazarmii. Pompierii au trebuit sa-si faca loc printre trupele turcesti stationate pe calea de acces. Randurile din fata mai aveau cativa pasi pana la poarta cazarmii, cand, inapoia coloanei pompierilor, s-a produs o busculada. Sublocotonetul Dinca Balsan a slobozit glontul pustii care a dezlantuit lupta. Raspunsul din partea turcilor a fost prompt si din doua tunuri au pornit salvele ce au provocat grele pierderi pompierilor. Zaganescu a ordonat ocuparea tunurilor pe care ostasii sai le-au cucerit, apoi le-au intors contra trupei otomane. Munitia s-a terminat si a trebuit sa fie abandonate tunurile. Pompierii s-au retras in santul dinaintea cazarmii de unde au continuat lupta inca mult timp. Coplesiti numeric si sub tirul artileriei otomane, militarii romani din cazarma si pompierii au trebuit sa se retraga. In urma sangeroasei inclestari au cazut 200 de soldati otomani si 80-100 din randul ostasilor nostri, intre acestia si ofoterii de pompieri, locotenent Danescu si sublocotenent Starostescu.
             Ca urmare a acestui episod de demnitate militara si nationala, o serie de ofiteri au fost scosi „din slujba”, exilati si candamnati, iar o parte atrupei pompierilor s-a refugiat in tabara generalului Magheru, peste Olt, in speranta continuarii luptei.
          Semnificatiile zilei de 13 Septembrie sunt multiple. In primul rand, ea vorbeste de curajul, darzenia spiritul de sacrificiu ale ostasilor pompieri, de atasamentul lor fata de cauza revolutiei, de demnitatea ostasului raman care a dat piept cu un dusman coplesitor, venit sa „impuna tarii legi si lanturi”.